Secretul doamnei McCoogle
Prefata:
De cand sunt mica, vad o multime de oameni trecand pe langa mine. Insa de curand am realizat ca de fiecare data cand merg de la scoala acasa vad aceeasi batrana: o femeie in varsta cu parul alb prins intr-un coc si ascuns sub o palarie ciudata si neagra, cu ochii albastrii puri si nasul carn si lung purtand o alunita maro, destul de maricica.
Si de fiecare data poarta aceleasi haine. O rochie veche, pana la calcaie, chiar si mai lunga, de culoarea griului inchis, aproape negru, iar pe deasupra ei o pelerina neagra si veche. Se observa ca e veche prin praful aproape invizibil de pe ea.
Mereu statea in acelasi loc cand coboram din autobuz: langa biserica cea mai veche din oras. Si mereu se uita cu coltul ochiului la mine.
Capitolul 1:
Mereu ma intreb un lucru: daca as avea aripi, unde as putea zbura?
As putea zbura prin nori, cufudandu-ma in spuma lor alba, sau as putea merge in Paris
As putea zbura cu porumbeii prin fata soarelui si as putea atinge luna!
As putea zbura pana la etajul 3, unde se afla biroul mamei mele si i-as putea bate in geam! La fel as putea face si cu cabinetul tatalui meu, insa el sta la etajul 1, deci mi-ar fi usor sa ii bat in geam la cei 1,70 m ai mei.
As putea zbura pana la etajul 3, unde se afla biroul mamei mele si i-as putea bate in geam! La fel as putea face si cu cabinetul tatalui meu, insa el sta la etajul 1, deci mi-ar fi usor sa ii bat in geam la cei 1,70 m ai mei.
Soneria ma trezi din abis.
Mi-am aranjat caietele frumos in ghiozdan.
Fiind ultima zi de scoala inainte de vacanta de Craciun, eu impreuna cu colegii mei am hotarat sa sarbatorim. Azi la 5 urma sa mergem la mini-petrecerea noastra de terminare.
Sincer, sarbatoream din orice. Cand era ziua cuiva, sarbatoream. Cand era ziua de nume a cuiva, sarbatoream. Cand erau sarbatori, sarbatoream. Cred ca asta e un lucru bun la clasa noastra: suntem uniti.
Mdea, nu suntem toti uniti. Sunt anumiti copii din clasa despre care cei din grupul meu rad. Depinde de coeficientul lor la invatatura. Noi suntem la cel mai bun liceu, asa ca cei care nu invata au 10 puncte minus.
- Iz, mergem? ma intreba Rose.
Fata cu parul blond si ochii aurii, pe nume Rose, era prietena mea cea mai buna. Am devenit cele mai bune prietene inca de la 10 ani, de cand m-a salvat de la moarte: un om care era sa ma calce cu masina.
Am dat din cap, punandu-mi geanta pe umar.
Pana sa iesim, m-am uitat in geam, care imi reflecta corpul perfect. Mi-am aranjat fesul lung si mov mai bine pe cap, mi-am tras marginile salului mov cu negru mai mult, pentru a-mi acoperi gatul si m-am mai uitat putin la geaca mea cea noua, neagra, care se pare ca imi venea perfect.
Toate acestea s-au petrecut intr-o fractiune de secunda.
Afara ne astepta restul grupului.
Jessica, cu parul sau negru si cu ochii sai de nestemate, asculta muzica.
Mary, cu parul roscat si drept, si ochii albastrii, vorbea la telefon.
- Da, mama. Da. Mama, voi cumpara. Da. Bine. Ok. Le transmit. Paa!
Mary facu o pauza, dupa care spuse delicat:
- Mama va transmite salutari.
- Transmite-i inapoi, zambi Jess.
- Da, hai acum s-o sun inapoi sa imi vorbeasca despre cate paini trebuie sa iau si ce fel. Sunt satula de asta, in caz ca nu va prindeti!
Eu eram destul de tacuta. Am privit in spate. Mark, Jake si Eddy probabil vorbeau despre masini si alte chestii de-ale baietilor.
In fata se aflau Selena si Autumn. In fata lor erau Adeline, Alice
Cam putini azi, imi spusesem.
Intr-adevar, deobicei mai erau vreo 3 baieti si 4 fete. Insa cine stie pe unde au ramas?
Mergeam pe aleea ingusta, inghesuiti ca niste sardine. Deobicei ne strangeam mai multi si mergeam pe jos, cam 2 sau 3 statii.
Depinde.
Eu, de exemplu, 2 statii mergeam pe jos, unde era casa mea. Grupul mergea cu mine.
Selena si Autumn mai merg inca o statie de la casa mea, deoarece pe acolo stau ele.
Restul, adica Rose, Jess, Mary, Mark, Jake, Eddy, Adeline, Alice
- Iz, esti aici? ma intreba Jess.
Am clipit, ‘trezindu-ma’.
- Da, da, sunt aici, am raspuns, iar fetele au chicotit.
- Te intrebam daca ti-a placut farsa, ma informa Rose.
Ahh…mda. Farsa.
- Da, am chicotit. Cum sa nu imi placa?
- Fetelor, voi cu ce va imbracati la petrecere? intreba Adeline din fata.
Adeline…avea un fel de a fi. Parul sau blond nu spunea nimic. Era destul de desteapta la scoala.
- Tu, cu ce te imbraci? intreba Jess.
- Ah, eu ma imbrac cu o rochie albastra cu paiete, ieri mi-am cumparat-o. Si cu niste pantofi cu toc la moda si cu un colier…
Asa, deci. Nu mi se pare atat de important tinutele lui Adeline de diseara.
Am ascultat doar prima parte si, personal, m-am simtit foarte ciudat.
Initial vroiam sa ma imbrac cu blugii negrii, o maleta neagra si tricoul acela albastru inchis, plus niste accesorii.
Ceva simplu si elegant. Adica clar nu rochie.
Intr-un sfarsit Ady termina de spus ce avea de spus. Ma gandeam daca celelalte fete chiar au ascultat tot ce a spus.
Dupa ce pleca, mi-am verificat mobilul.
2:25. In curand trebuia sa ajung acasa. Drumul nu mai dura mult.
- Voi cu ce aveti de gand sa va imbracati diseara? am intrebat.
- O pereche de jeansi si un tricou mulat, raspunse Mary.
- La fel, afirma Jess.
- De fapt eu vroiam o maleta, spuse Rose.
- Mdea, tot pe acolo, am spus. Si eu vreau cam asa sa ma imbrac.
Fara sa imi dau seama, am ajuns in statie.
Mi-am luat la revedere si am pornit pe drumul catre casa.
Mama a proiectat-o. Este arhitect si lucreaza la propria sa firma.
Mi-am cautat cheile in geaca si am deschis usor usa
Mi-am pus o cana cu lapte si ciocolata la microunde si am urcat scarile rapid.
M-am oprit in camera mea.
Arata ca deobicei.
Cu tapet galben-pal, patul stand langa pervazul geamului, cu cuvertura sa turcoaz cu buline. Pe noptiera de langa pat statea linistita veioza. Vizavi de pat se afla biroul. Langa birou era o usa in care era dressingul, iar langa acea usa
Langa pat era noptiera.
Imi placea camera mea. Era genul “putin si bun”.
Mi-am lasat cheile pe noptiera si m-am aruncat pe pat. Am scos de sub perna un carnet A5 albastru, cu puf.
Il aveam de asa mult timp…
Draga jurnalule,
Azi a fost o zi usoara la scoala, deoarece a fost ultima inainte de vacanta. Cum ti-am mai spus, diseara la 5 este petrecerea de terminare. Hihi, suna ca si cum s-ar termina anul scolar.
As vrea eu.
Prima ora am avut desenul, unde am pictat, ei bine, orhidee. Mie mi-au iesit niste linii de culori difierite pe foaie, iar daca privesti dintr-un anumit unghi poate semana cu o orhidee. Doamna profesoara a spus ca e foarte bine, insa ea i- ar spune unei linii negre ca e magnifica, deci nu cred ca apreciaza foarte bine ceea ce am desenat.
Ora a doua am petrecut-o lucrand probleme de olimpiada la mate ~ ceva normal.
A treia ora, ei bine, am avut germana, insa nu am facut`o. Si asta a fost chiar tare pentru ca am avut mai mult timp pentru jucat “adevar si provocare”, cu noile ajustari: tupeu, procent, caz and co.
Pauza mare a fost cea mai tare. Rose a spus ca are chef de o farsa, iar lui Jess i-a venit o idee chiar tare: telefon pe numar ascuns. NU ai IDEE ce fata a facut Adeline cand i s-a dat acel telefon!
Dar
M-am oprit din scris.
Acum priveam pe fereastra. Intr-un anumit punct.
De cand sunt mica, vad o multime de oameni trecand pe langa mine. Insa de curand am realizat ca de fiecare data cand merg de la scoala acasa vad aceeasi batrana: o femeie in varsta cu parul alb prins intr-un coc si ascuns sub o palarie ciudata si neagra, cu ochii albastrii puri si nasul carn si lung purtand o alunita maro, destul de maricica.
Si de fiecare data poarta aceleasi haine. O rochie veche, pana la calcaie, chiar si mai lunga, de culoarea griului inchis, aproape negru, iar pe deasupra ei o pelerina neagra si veche. Se observa ca e veche prin praful aproape invizibil de pe ea.
Mereu statea in acelasi loc cand coboram din autobuz: langa biserica cea mai veche din oras. Si mereu se uita cu coltul ochiului la mine.
Si acum facea la fel. Se uita la mine discret, dar totusi atat de evident!
Mi-am indreptat cu greu privirea spre jurnal.
Am taiat usor, cu o linie oblica, ultimul cuvant. Acel “dar” nu isi mai avea rostul.
Ok, jurnalule.
Hai ca plec. Vreau sa imi incep temele de azi.
Glumeeesc.
Normal ca nu imi fac temele de azi. Probabil mi le voi face in ultima zi de vacanta, pentru ca nu avem multe. Iti voi scrie ori cand vin diseara, ori maine
Pe curand!
XOXO,
Iz.
Cuptorul cu microunde piuia.
Ahh, mi-am uitat laptele acolo, imi spusesem. Ei, poate il voi bea mai tarziu.
Mi-am schimbat uniforma cu un trening turcoaz, in care ma simteam confortabil.
Am deschis laptopul, iar apoi a urmat rutina zilnica. Mi-am verificat mailurile, care, ca deobicei, erau cu sutele, am mai intrat putin pe facebook, iar apoi am inchis ecranul.
Am coborat scarile, vrand sa imi beau cana cu lapte.
Am dat pe gat doua guri, ochii mei indreptandu-se spre ceas.
3:42.
Am urcat in camera. Deci, mai aveam, oficial, jumatate de ora de imbracat, intru cat restaurantul era destul de departe.
Mi-am pus pe pat tot ce aveam nevoie. Blugi negri, maleta neagra, tricou elegant albastru-moviu, sal albastru-inchis, cizme negre. Toate erau pe pat.
M-am imbracat si m-am privit in oglinda cea mare a camerei mele: O fata cu parul negru, lung si drept, cu reflexii violet, cu ochii negrii fardati cu un mov pal si buzele rosalii date cu gloss, statea si se uita la mine.
Am zambit.
M-am uitat la ceas. 3:59.
Mi-am pus geaca pe mine, am stins luminile din casa si mi-am adus aminte de ceea ce trebuia sa fac.
Am reaprins lumina din bucatarie si am inceput sa scriu pe o bucata de hartie.
Mami, sunt la petrecerea de la Darwin`s.
Ti-am spus de ea.
Ar putea tata, te rog, sa vina sa ma ia? Cam pe la ora 8 cred ca termin.
~ Iz.
Acum totul era gata.
Am lipit biletul de frigider, am stins lumina din bucatarie si am iesit afara, incuiand usa
Am inhalat aerul rece de afara. La vara o sa ii simt lipsa.
Imi era oarecum frica sa plec singura, deoarece trebuia sa iau autobuzul, care e putin mai jos de biserica, unde se afla acea doamna foarte ciudata.
Ma enerveaza ca dispare foarte des. Ma uit la ea, apoi ma uit in alta parte, iar cand ma uit la ea din nou, ea nu mai este.
Mi-am aranjat mai bine fesul pe cap, pentru a nu ingheta de tot si am pornit.
Viscolul batea cu forta pe la ferestrele oamenilor, ducand departe pungile goale, lasate pe jos de niste oameni care sigur nu se gandesc la reciclare.
Clopotul bisericii tuna pe cand eram aproape de ea. Ma uitam speriata la doamna aceea care ma intimida de cand eram mica, doar cu privirea ei. Niciodata nu i-am acordat atata atentie, insa acum imaginea ei era din ce in ce mai clara in mintea mea.
Femeia-care-ma-inspaimanta isi intoarse capul spre mine, zambind costisitor. Simteam cum o forta vroia sa ma atraga langa ea. Ma luptam cu ea, alergand.
Un autobuz se ivi de dupa colt si m-am urcat in el imediat.
In cam 15 minute am ajuns la restaurant, sunetul petrecerii deja rasunand in mintea mea.
